Afla Detoate

Succesele te fac încrezător, dar soarta ţi-e doar în mâna Domnului, numai buna relaţie cu El îţi poate aduce mântuirea!

A fost odată un om care avea patru fii. El voia ca fii lui să înveţe să nu mai judece pripit lucrurile. De aceea, i-a trimis pe fiecare, pe rând, câte un anotimp, să privească un pom, şi anume un păr.

Pe primul l-a trimis iarna, pe al doilea primăvara, al treilea vara și pe mezin toamna. Când au revenit, i-a adunat şi i-a pus pe toţi să descrie ce au văzut.

Primul a zis că părul era urât, cu crengi golaşe, întoarse şi răsucite.

Al doilea a zis că părul era acoperit de muguri verzi şi promitea mult.

Al treilea spuse că era plin de flori ce răspândeau un dulce parfum, cum nu mai văzuse până atunci.

Al patrulea a fost de acord cu toate acestea şi a adăugat că era încărcat de fructe coapte, împlinit şi plin de viaţă.

Omul le-a explicat atunci că toţi au dreptate, pentru că fiecare a văzut doar un anotimp din viaţa copacului. Le-a mai spus și că nu poţi judeca pe nimeni cunoscându-l doar o anumită perioadă. Asta este esenţa firii, a plăcerii, bucuriei şi dragostei pe care ţi-o dă viaţa şi n-o poţi măsura decât la sfârşitul tuturor anotimpurilor. Dacă renunţi iarna, vei pierde promisiunea primăverii, frumuseţea verii și bogăţia toamnei.

Nu lăsa ca vicisitudinile unui sezon să-ţi umbrească bucuria celorlalte. Nu judeca viaţa doar după o perioadă grea! Depăşeşte greutăţile şi sigur vor veni apoi vremuri bune!

Aspiră când inspiri….înainte de a expira!

Trăieşte simplu! Iubeşte cu generozitate!

Să-ţi pese de tot şi toate! Vorbeşte cu bunăvoinţă!

CITESTE SI  Ti-ai gasit sensul in viata? Iata cateva semne ca esti pierdut si cum sa-ti gasesti calea

Şi lasă ceea ce nu poți face în grija lui Dumnezeu, în Pronia Sa!

Fericirea îţi menţine dulceaţa, încercările te fac mai puternic, durerile te fac mai uman, mai înțelegător, mai blând, mai generos!

Eşecurile te fac mai umil și nimicesc oarecum mândria.

Succesele te fac încrezător, dar soarta ţi-e doar în mâna Domnului, numai buna relaţie cu El îţi poate aduce mântuirea!

Dumnezeu să te binecuvânteze, omule, şi să te aibă în grija Lui, în toate anotimpurile vieţii tale!

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!

O dată, un ţăran a vrut să-i încerce pe cei patru fii ai săi. I-a chemat dimineaţa la el şi i-a dat fiecăruia câte o piersică. A plecat apoi la câmp, lăsându-i să-şi vadă de treburi şi să-şi împartă ziua cum cred ei de cuviinţă. Seara însă, când s-a întors, i-a chemat pe toţi patru în tindă şi l-a întrebat pe cel mai mare:

– Spune-mi, ce-ai făcut cu piersica ta?

– Ce să fac, tătucă, am mâncat-o şi-ţi mulţumesc. A fost tare bună. Am luat, apoi, sâmburele, l-am plantat în spatele casei, am udat locul şi nădăjduiesc să crească acolo un piersic frumos şi roditor.

– Bine ai făcut, băiatul tatii, sunt sigur că tu o să ajungi un bun gospodar. Dar tu, îi zise celui de-al doilea, ce-ai făcut cu piersica ta?

– Am mâncat-o. A fost atât de bună, coaptă şi fragedă…

CITESTE SI  „Prima reteta pentru fericire este: evita sa meditezi prea mult asupra trecutului.” - Trei adevaruri simple despre fericire!

– Şi apoi?

– Păi, am aruncat sâmburele şi m-am dus la mama să-i mai cer câteva, că tare bune erau.

– Fiule, zise atunci omul cu întristare în glas, ai grijă să nu ajungi un om lacom că `lacomul mai mult pierde şi leneşul mai mult aleargă`. Dar ţie ţi-a plăcut piersica, a fost bună? – l-a întrebat ţăranul şi pe cel de-al treilea fiu al său.

– Nu ştiu.

– Cum nu ştii, da’ ce-ai făcut cu ea?

– Am vândut-o. M-am dus cu ea în târg şi am dat-o cu zece bani. Uite-i!

– Fiule, tu sigur o să ajungi mare negustor, dar ai grijă că nu toate sunt de vânzare în viaţă; mai ales, nu ceea ce ai primit de la părinţi.

În sfârşit, ţăranul l-a întrebat şi pe ultimul băiat, cel mai mic dintre toţi.

– Dar ţie ţi-a plăcut piersica?

– Nici eu nu ştiu, tătucă.

– Cum, şi tu ai vândut-o?

– Nu, tată. Eu m-am dus în vizită la prietenul meu de peste drum, care e bolnav, şi i-am dus-o lui. S-a bucurat mult pentru ea şi mi-a mulţumit din suflet.

Cu lacrimi în ochi, tatăl şi-a luat copilaşul pe genunchi şi i-a spus:

– Nu ştiu ce te vei face tu în viaţă, dar ştiu că, indiferent ce drum vei urma vei fi un bun creştin şi asta e tot ce contează.

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!