Afla Detoate

Povestea marelui fotbalist român pe care Revoluţia l-a prins cu 10.000 de dolari îngropaţi în curtea casei. Mai avea încă 600.000 de lei puşi deoparte

A fost un fotbalist de geniu, care a pus spectacolul înainte de toate. „Am fost un caz rarisim de atacant. Eu preferam tot timpul o bară incredibilă în locul unui gol uşor!“, e declaraţia care i-a caracterizat cel mai bine evoluţiile, încununate mereu cu driblinguri halucinante.

Sorin Cîrţu, căci despre el este vorba, a povestit într-un interviu acordat „Weekend Adevărul” amănunte neştiute din viaţa sa.

Cum era Sorin Cîrţu în teren?

Eu când intram pe teren nu mă temeam de nimeni. Dacă dădeam gol în minutul cinci se ştia că mai dau două sau trei până la final. Am avut două meciuri în cariera mea în care am dat câte patru. O dată împotriva Stelei!

Care este cea mai mare sumă de bani câştigată într-un meci, ca jucător?

Ca jucător?! Eu nu am fost jucător, eu am fost fotbalist. Chiar aşa să scrieţi! În 1983, am luat ca primă 45.000 de lei, după „dubla” cu Kaiserslautern din Cupa UEFA. Îmi amintesc că, dacă am fi trecut şi de Benfica, am fi câştigat câte 60.000 de lei de fiecare. Câţi bani aveaţi la Revoluţie?

CITESTE SI  Aceste pastile curăță ficatul și elimină toate toxinele. Costă doar cativa lei

600.000 de lei şi 10.000 de dolari. Erau bani mulţi. Cu leii îţi puteai lua şase vile, iar cu cei 10.000 de dolari, zece apartamente de câte două camere. Am fost un tip deştept, am avut inspiraţia ca imediat după Revoluţie să schimb leii în valută. Şi, astfel, nu am pierdut la devalorizare. Din contră, am câştigat. Îmi amintesc că dolarii îi aveam îngropaţi la un metru adâncime în pământ…

Ca fotbalist, care a fost cel mai mare regret al dumneavoastră?

Am avut mai multe regrete. Am fost dezamăgit că nu am trecut de Benfica, în 1983. Dar nu pot uita nici faptul că am ratat de două ori la rând titlul de golgheter, în sezoanele 1981-1982 şi 1982-1983. De fiecare dată am pierdut la câte un gol. Odată a câştigat în locul meu Puiu Iordănescu.

CITESTE SI  Crezi că la 50 de ani ești deja bătrână? Iată ce spun oamenii de știință

Aţi fost un fotbalist de rasă. De ce nu aţi jucat totuşi pentru niciuna dintre marile echipe din Capitală?

Am fost dorit în Ghencea, însă deja jucasem zece ani la Craiova şi nu puteam să plec la Steaua.

Cine este Sorin Cîrţu

– Născut: 12.11.1955, la Cornu (Dolj) Carieră de jucător: – Debut în Liga I: 22.08.1976, Progresul – Univ. Craiova 1-5 – A jucat la: Univ. Craiova (1973-1974, 1976-1986, 1989-1990), Electroputere (1974-1976, 1987-1988) – Meciuri / goluri în Liga I: 283 / 107 – Debut la echipa naţională: 14.10.1979, USSR – România 3-1

Palmares: – Două titluri de campion al României cu Univ. Craiova (1979-1980, 1980-1981) – 4 Cupe ale României cu Univ. Craiova (1976-1977, 1977-1978, 1980-1981, 1982-1983)

sursa