Afla Detoate

PORTRET Regina Maria, în vizită în Statele Unite: "Sunt aici să fac România ceva mai personal decât statistici şi hărţi"

În 1926, regina Maria a făcut vâlvă mare în presa internaţională, după o vizită de o lună în Statele Unite ale Americii. A fost o călătorie care a purtat-o în lung şi-n lat pe continentul american, stârnind admiraţia străinilor, în timp ce românii jubilau: „America a îngenuncheat în faţa reginei noastre!“.

La începutul lunii octombrie, în 1926, regina Maria s-a urcat, din Bucureşti, într-un vagon de lux al trenului Orient Express, cu destinaţia Paris. Începea, astfel, prima sa călătorie transatlantică, alături de doi dintre copiii săi, prinţul Nicolae, în vârstă de 23 de ani, şi prinţesa Ileana, care avea atunci 17 ani. Fusese un eveniment planificat cu multă rigurozitate, după o dorinţă a reginei care se înfiripase încă de la sfârşitul Primului Război Mondial. Concretizarea ei a venit în urma prieteniei cu dansatoarea şi actriţa Loïe Fuller, care a facilitat deplasarea prin intervenţia pe lângă marele magnat Samuel Hill, care tocmai inaugura Muzeul de Artă Maryhill, într-o zonă rurală a statului Washington. În fine, s-a implicat în această afacere şi Legaţia României în Statele Unite, condusă în acea vreme de Radu Djuvara, însă spontaneitatea regală a Mariei avea să mai diminueze din eforturile românilor şi să îi aducă uneori în contradicţie cu partea americană.

Flaconul cu pastile şi Cockerul Spaniel Orişicât, călătoria părea că începuse sub auspicii bune. Aflată în trecere prin Iugoslavia, regina s-a putut întâlni şi cu cealaltă fiică a sa, Mignon, care se afla pe tronul statului vecin. Imaginea celor două femei în momentul întâlnirii a fost descrisă de presa internaţională drept „o scenă între două «regine normale»“ şi nimic mai mult, în ciuda mulţimilor de oameni adunate în jurul trenului, înghiontindu-se să tragă cu ochiul în vagonul regal.

Însă n-a apucat să se acomodeze prea bine în vagonul trenului Orient Express, că regina Maria şi-a dat seama că a uitat pe noptiera din Bucureşti un lucru esenţial: un flacon de pastile împotriva răului de mare. Era prima sa călătorie lungă pe mare şi, în ciuda faptului că fusese crescută în preajma apelor învolburate ale Marii Britanii şi Maltei, Maria se temea de ce ar putea urma. Atât de multă importanţă acordase acestui aspect, încât ceruse ca pilulele să fie create special de un farmacist florentin. S-a găsit, totuşi, o soluţie pentru liniştea reginei: s-a telegrafiat de îndată la Bucureşti, iar flaconul cu pricina a luat calea Parisului cu avionul.

CITESTE SI  8 lecții de viață spuse de Platon, care te vor ajuta să devii mai înțelept

Numai că înainte să se rezolve această chestiune, a apărut o alta: Tricky, un Cocker Spaniel care era animalul de companie al Mariei, reuşise cumva să se mânjească de ulei de pe calea ferată şi trebuia curăţat. Afacere cam încâlcită, având în vedere că apa caldă în cantităţi mari lipsea cu desăvârşire. S-a găsit o rezolvare şi de această dată: una dintre doamnele de onoare ale reginei s-a apucat de încălzit cană după cană pe un mic reşou electric. Şi, ca în orice lanţ al slăbiciunilor veritabil, s-a constatat că de aici s-a născut o altă nefericire. Pe seară, locatarii vagonului regal au putut stabili cu precizie că rămăseseră fără curent electric, totul fiind consumat pe reşoul respectiv. Şi-abia atunci, regina s-a resemnat şi s-a dus la culcare. S-a trezit abia a doua zi dimineaţa, când Orient Express-ul intra în Paris, după 48 de ore de drum cu mici peripeţii pentru delegaţia regală.

Modă şi capricii Intrarea Mariei în Paris s-a făcut cu etalarea unui mare val de entuziasm. Sute de parizieni veniseră să o întâmpine şi să o admire pe cea despre care se spunea că e cea mai în vogă nepoată a reginei Victoria, iar cortegiul regal a fost cazat la Hotelul Ritz. Aici, toţi trecătorii au putut să admire ţinuta reginei, o haină de catifea verde şi beige, cu blană pe margine, asortată cu o pălărie. Nici prinţesa Ileana n-a ieşit şifonată din lumina reflectoarelor pariziene. Presa a relatat în detaliu: „În urma ei păşea prinţesa Ileana, sfioasă, într-o rochiţă albastră, cu o blană leopard prinsă în jurul gâtului şi cu o mică pălărie de mătase cafenie“, scria revista „Time“ din 18 octombrie 1926. Numai principele Nicolae a făcut notă discordantă şi n-a ţinut cont de rigorile modei. A rămas consemnat că rebelul prinţ român s-a plimbat singur pe bulevardele Parisului cu o găurică în şoseta sa stângă. Toată lumea vorbea despre cum Nicolae şi-a continuat, nestingherit, plimbarea chiar şi după ce gaura buclucaşă i-a fost adusă în atenţie.

CITESTE SI  De fiecare dată când cumpăra un burete nou de vase, prietena mea făcea o mică tăietură. După ce mi-a spus motivul pentru care face asta, am rămas total surprinsă. Este mai folositor decât crezi! Cu siguranță vei încerca

În timpul şederii la Paris, regina s-a delectat cu seri culturale. A preferat teatrul. A văzut „Felix“, „Le Dictateur“ şi „La Prisonnière“, în timp ce Ileana a ales să se retragă foarte devreme în camera sa de hotel, răpusă de ritmul prea alert al vizitei regale. În această perioadă, regina Maria a găsit de cuviinţă să se întâlnească şi cu fiul său Carol, care se afla în exil alături de Elena Lupescu, după ce renunţase la tronul român. Tot Parisul era cu ochii pe ei, aştepta să vadă dacă avea să se întâmple mult-vehiculata reconciliere. S-au văzut, dar nu s-au împăcat, iar regina şi-a văzut în continuare de drum. Înainte de îmbarcarea spre Statele Unite, şi-a făcut părul permanent, ceea ce nu era la îndemâna oricui pe atunci şi era la modă.

Continuarea pe adevarul.ro

Altii mai citesc si.. (sc_adv_out = window.sc_adv_out || []).push({ id : „553883”, domain : „n.ads3-adnow.com” });