Afla Detoate

Pentru mama care are impresia că nu a făcut nimic astăzi

Eram deja pregătită să mă ascund, atunci când soțul meu a venit cu întrebarea imposibil de evitat: „Ce ați făcut azi?”. Chiar mă întreb ce aș putea să spun cu adevărat despre o zi în care am: schimbat scutece, ne-am jucat afară, am hrănit bebelușul, l-am hrănit și pe celălalt copil și apoi am hrănit din nou bebelușul.

Mai sunt curioasă despre cum aș putea să îi explic soțului meu cât de satisfăcută sunt atunci când pot să amân spălatul vaselor pentru că măcar această activitate este una pe care o pot verifica pe lista mea cu lucruri de făcut.

Mă întreb ce ar putea să creadă despre mine atunci când va vedea cum sunt împrăștiate prin toată casa cărți și cât de pătate sunt multe dintre hainele noastre.

Înainte ca să pot să dechid gura, fiul meu de numai doi ani a intervenit în discuție: „Tată, uită-te la omul meu de zăpadă!”. Îi atrage atenția foarte entuziasmat spre patele curții noastre, acolo unde se află una dintre celee mai triste grămezi cu zăpadă care a fost numită om de zăpadă.

CITESTE SI  Ion Țiriac socheaza opinia publică : "Mai bine hoț, decât prost"

Soțul meu își privește băiatul care este atât de mândru de ceea ce a făcut! „Bănuiesc că te-ai distrat foarte mult alături de mama, nu?”.

„Așa este!”, răspunde băiatul după o pauză mai mică, pentru că acesta nici nu se gândea că situația ar putea fi alta sau că pentru așa ceva ar fi nevoie de vreun efort în plus.

Abia în acel moment am realizat cât de diferit măsoară zilele băiatul nostru, spre deosebire de noi. Acesta cu siguranță nu este îngrijorat de cum arată casa sau de conturile de pe rețelele de socializare. El pur și simplu vede și se bucură de magia timpului petrecut alături de noi. Toată viața mea am considerat că activitățile pe care am reușit să le duc la bun sfârșit au avut cu adevărat valoare.

CITESTE SI  Cum sa faci cea mai buna Salata de Vinete dupa reteta celebrului Chef Florin Dumitrescu

Era o zi bună dacă reușeam să bifez toate activitățile dintr-o zi obișnuită și dacă la finalul ei primeam vreun premiu. Dar să fac ceva magic? Acest lucru niciodată nu a fost o prioritate.

Ca să fiu sinceră până la capăt, acesta a fost cel mai greu lucru pe care l-am făcut vreodată. Din secunda în care copii se trezesc până atunci când aceștia adorm eu sunt responsabilă de orice are legătură cu ei.

Iar acest lucru nu înseamnă doar să am grijă ca ei să mănânce și să fie bine îmbrăcați, ci și să am grijă să le ofer spațiul necesar ca aceștia să se dezvolte armonios și să devină adulți.