Afla Detoate

Ne irosim viata alergand sa adunam lucruri mai putin importante decat viata insasi

De câte ori nu vi se întâmplă să vă irosiţi viaţa alergând să adunaţi sau să obţineţi bunuri mult mai puţin importante decât viaţa însăşi!

V-aţi gândit, vreodată, la aceasta?

Dacă aţi şti cum să-i daţi Vieţii întâietate, dacă v-aţi preocupa să o păstraţi, să o protejaţi, să-i conservaţi integritatea, puritatea, posibilităţile dvs. de a obţine ceea ce doriţi ar creşte implicit.

Căci tocmai o astfel de Viaţă luminoasă, iluminată, intensă,este ceea ce vă poate oferi totul.

Voi credeţi, însă, că, din moment ce sunteţi în viaţă, totul vă este permis.

Ei bine, nu!

După ce vor fi trecut anii în care veţi fi muncit pentru a vă satisface ambiţiile, într-o bună zi vă veţi simţi atât de epuizaţi, atât de blazati, încât, punând în balanţă ceea ce aţi obţinut şi ceea ce aţi pierdut, veţi realiza că aţi pierdut aproape totul pentru a câştiga foarte puţin.

Câţi oameni nu îşi spun „O viaţă am! Vreau să o trăiesc din plin pentru ca să obţin tot ceea ce îmi doresc: bani, plăceri, cunoaştere, glorie…”

Si atunci trag tare, muncesc, muncesc şi când nu mai au resurse, sunt obligaţi să-şi oprească toate activităţile.

O viaţă trăită în felul acesta nu are nici un sens, căci, dacă îţi pierzi Viaţa, pierzi totul.

Esenţialul este Viaţa, şi, în consecinţă, ea trebuie protejată, purificată, consolidată, trebuie eliminat din ea tot ceea ce o împiedică sau o blochează.

CITESTE SI  Greutatile neprevazute sunt inevitabile si utile si ai foarte multe de invatat din ele

Căci numai datorită Vieţii puteţi obţine sănătatea, frumuseţea, puritatea, puterea, inteligenţa, dragostea si adevărata bogăţie.

Deci, de acum înainte, lucraţi la înfrumuseţarea vieţii, la intensificarea ei, la sacralizarea ei.

Rezultatul îl veţi simţi imediat: această viaţă purificată, armonioasă, va contacta alte regiuni intrând în relaţii cu o mulţime de alte entităţi care vor veni apoi să vă ajute şi să vă inspire.

Despre cum ne irosim viața pe nimicuri

Nu că nimicurile n-ar fi importante. Ba sunt. Nu putem sa ne gândim mereu la lucruri mărețe, nu trăim în munți sau peșteri. Trăim intr-o lume a consumatorilor și asta facem zi de zi, consumăm. Înghițim cu gura, cu ochii, cu urechile. Nu e nimic rău în asta, doar că avem hrană și informație în exces. Mult prea multă. Ne-am obișnuit cu această stare de lucruri și nu mai facem nici o selecție, pur și simplu permitem să ne invadeze viața tot felul de lucruri neimportante, de proastă calitate.

„Ești ceea ce mănânci” cred că poate fi parafrazat azi ca „Ești ceea ce consumi”. Și nu este deloc ușor să opui rezistență. Dar măcar să fim conștienți că suntem niște victime ale manipulării tv, marchetologilor, politicienilor, rețelelor de socializare etc. Măcar din când în când să ne amintim că nu trăim ca să mâncam, ci mâncăm ca să trăim, nu tot ce strălucește este aur și chiar nu avem nevoie de tot ce ni se propune.

CITESTE SI  Un barbat s-a hotarat sa divorteze. Ce s-a intamplat apoi l-a invatat cea mai importanta lectie a vietii sale

Lucrurile care sunt de prisos trebuie scoase afară din casă, din dulap, din frigider și MAI ALES din CAP. Afară – lucruri de nimic, gânduri de nimic, oameni de nimic. Avem o viața si o putem trăi așa cum vrem noi, nu cum ne sugerează fără încetare alții. Si când zic asta, ma refer în primul rând la convingerile care ne-au fost împrumutate de alții, fie chiar și cele împrumutate cu bune intenții.

O convingere de nimic este, de exemplu: „nu sunt suficient de bun/bună să fac asta”. Nu exista așa ceva. Toți oamenii sunt buni pentru a face ceva anume. Înlocuiți această convingere cu alta: „sunt foarte bun/bună la asta”. Alegeți orice activitate care vă reușește, chiar dacă vă pare minoră și începeți să credeți în ea. Și tot așa, dacă începeți sa eliminați convingerile nocive una câte una, veți descoperi că viața prinde conturul pe care i-l dați voi, nu televizorul, nu alți oameni.

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!