Afla Detoate

Misterul copiilor crescuţi în sălbăticie

Cunoscuţi drept copii sălbatici, aceştia au crescut fără nici un contact uman. Unii au fost crescuţi de animale, alţii au reuşit să aibă singuri grijă de ei, izolaţi de restul lumii. Aproape 100 de astfel de cazuri sunt cunoscute până acum.

Iată câteva cazuri de astfel de copii prezentate de historia.ro. În 1725, Peter, un băiat de şase ani, a fost descoperit în pădurile de lângă Hamelin. Mergea în patru picioare, se comporta ca un animal şi nu a putut să fie învăţat niciodată să vorbească. El a fost dus la Londra, din ordinul regelui George I, curios de povestea băiatului. Toate eforturile de a-l educa au eşuat însă. După moartea regelui a fost trimis la o fermă, unde proprietarul avea grijă de el, în schimbul unei rente.

Oxana a fost părăsită de părinţii alcoolici când avea 3 ani. A ajuns într-o zonă extrem de săracă, înconjurată de câini. S-a adăpostit într-un adăpost izolat, unde nu a interacționat decât cu patrupedele. Legătura cu aceştia a fost atât de puternică încât, atunci când a fost găsită, autorităţile au fost îndepărtate de câini şi chiar de fetiţă, care a început să latre. În 2010, la 27 de ani, Oxana putea vorbi şi interacţiona cu oamenii, dar doctorii ei declarau că nu cred că se va putea adapta la societate.

CITESTE SI  A săpat o groapă în pământ și a pus în ea o banană în coajă și un ou crud. Pare ciudat ce face, dar rezultatul e incredibil! Uite ce se întâmplă după doar câteva zile. Tot mai mulți fac asta

Ramachandra, numit după încarnarea lui Rama, a fost văzut prima dată în 1973, în regiunea Uttar Pradesh, la 12 ani. A fost prins în 1979 şi dus într-un sat din apropiere. Cu timpul, s-a adaptat doar parţial la stilul de viaţă al oamenilor. A continuat să mănânce hrană crudă şi să îşi petreacă majoritatea timpului lângă apă. A murit în 1982, când o femeie înfricoşată de apariţia lui, a aruncat apă fiartă pe el.

Într-un jurnal de specialitate din 1920 se povestea cazul unui copil furat de un leopard şi descoperit trei ani mai târziu. Acesta putea să alerge, mergând în patru membre, la fel de repede ca un adult în două picioare. Genunchii şi degetele erau deformate, iar palmele erau acoperite de o piele extrem de tare.

CITESTE SI  Secretul japonez pentru o piele mai tanara si sanatoasa, chiar si dupa 50 de ani

John Ssebunya a dispărut la vârsta de trei ani, când tatăl său i-a omorât mama. Timp de câţiva ani a trăit printre maimuţe, iar când a fost descoperit, avea unghii extrem de lungi, iar genunchii deformaţi de la mersul în patru labe. A reuşit să se adapteze la societate şi chiar să povestească despre cele 5 maimuţe care au avut grijă de el.

Altii mai citesc si.. (sc_adv_out = window.sc_adv_out || []).push({ id : „553883”, domain : „n.ads3-adnow.com” });