Afla Detoate

"Eu mi-am crescut fata singură. Tatăl ei a părăsit-o când avea 4 ani și n-a mai vrut să știe de ea. Zilele astea ne-am întâlnit cu cineva care îl cunoaște și ne-a zis că el are alți copii acum și altă familie. Mi s-a strâns stomacul, gândindu-mă ce simte copilul meu, dar fata a zis…"

„Fetița mea nu și-a mai văzut tatăl de când avea doar patru ani. Acum are 11. Cand avea doi ani, tatăl ei m-a contactat și m-a întrebat dacă poate să renunțe la drepturile parentale pentru a nu mai plăti pensie alimentară, iar eu am fost de acord. Am vrut să o scutesc de suferința de a avea un tată iresponsabil, iar sacrificiul financiar era bine meritat, având în vedere că aveam siguranța că nu o va dezamăgi din nou.

Nu am mințit-o niciodată în legătură cu cine este tatăl ei sau unde a plecat… Am încercat să îi răspund întotdeauna la întrebări pe înțelesul vârstei ei.

CITESTE SI  Jurnalistul Cristian Tudor Popescu: "Doamna Dăncilă practică o batjocură sistematică la adresa limbii române, a bunului simt…"

Când fetița avea patru ani, tatăl ei m-a sunat și mi-a spus că a fost diagnosticat cu cancer și că ar vrea să o vadă. Am lăsat să treacă o zi apoi ne-am întâlnit într-un parc. Deși el a cerut să ne vedem două ore, a stat doar 20 de minute și apoi nu am mai auzit niciodată de el…

Însă, într-o vară ne-am întâlnit cu cineva care îl cunoștea și a făcut un comentariu despre cât de mult seamănă fetița cu ceilalți copii ai lui. Persoana respectivă a început să ne detalieze cum tatăl ei s-a așezat la casa lui și are o familie. Mi s-a strâns stomacul gândindu-mă cât de dureros poate să fie pentru ea auzind toate aceste lucruri. Am încercat să închei conversația cât am putut de repede, ne-am îndreptat spre mașină să plecăm, apoi am văzut-o zâmbind. Mi-a spus: „Mamă… el și-a dat seama cum să fie tată. E un lucru atât de frumos! Mă bucur pentru acei copii!”.

CITESTE SI  Pielea i se umpluse de celulita si ii era rusine cu ea insasi, asa ca a zis sa incerce un truc gasit pe net: "N-am ce sa pierd!" Dupa o luna nu i-a venit sa creada: arata perfect! Uite cu ce s-a dat pe piele, in fiecare seara

Aceea a fost ziua în care fetița mea de doar 11 ani m-a învățat tot ce trebuie să știu despre iertare!”.

Altii mai citesc si.. (sc_adv_out = window.sc_adv_out || []).push({ id : „553883”, domain : „n.ads3-adnow.com” });