Afla Detoate

Avertizare Salvamont. Ce să NU faceți în cazul în care sunteți mușcați de șarpe

Trimite si celorlalti

Reprezentanții Salvamont au precizat, sâmbătă, că întâlnirile cu șerpi, pe munte, au devenit tot mai dese, iar că în trei sferturi dintre cazuri este vorba despre persoane care ating reptilele.

Astfel, oamenii sunt sfătuiți să nu păşească şi să nu se aşeze pe pământ până nu verifică locul, iar dacă au observat un şarpe, să se îndepăreze, informează News.ro.

De asemenea, aceştia au publicat şi un ghid al măsurilor de prim-ajutor în caz de muşcătură, printre care se numără aplicarea unui pansament compresiv deasupra muşcăturii, administarea unei aspirine şi hidratarea doar cu apă.

„Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri. Trei sferturi dintre muşcăturile de şarpe apar la persoanele care prin proprie decizie ating şerpi şi sunt imprudente. Şerpii veninoşi nu atacă decât atunci când sunt atacaţi sau surprinşi. Daca locuiţi sau călătoriţi în zone in care exista şerpi, îmbrăcaţi haine ce va acoperă picioarele. Luaţi un băţ lung pentru a-l folosi la cercetarea vegetaţiei şi astfel şerpii se vor speria şi se vor îndepărta”, se arată în mesajul Salvamont România.

CITESTE SI  Discursul de milioane al lui Kurt Vonnegut care merită recitit: te va motiva să nu te lași învins niciodată

De asemenea, oamenii sunt sfătuiţi să nu păşească şi să nu se aşeze pe pământ până nu verifică locul, iar dacă au observat un şarpe, să se îndepărteze. De asemenea, Salvamont spune că singurele specii de şerpi veninoşi din România sunt viperele, răspândite neuniform pe tot teritoriul ţării, mai puţin în centrul şi sudul Munteniei şi Olteniei, dar ajungând în Carpaţi şi la altitudini de peste 2.000 de metri.

Semnele unei muşcături de viperă sunt: durerea acută, umflarea zonei afectate, două înţepături mici la distanţă de circa un centimetru una de cealaltă, semiconştienţa. Totodată, pot apărea şi alte simptome, cum ar fi senzaţie de greaţă, vomă, tulburări de vedere, dificultăţi de respiraţie (tahipnee), hipersudoraţie (transpiraţie excesivă), dureri abdominale.

Salvamont România explică şi care sunt măsurile de prim-ajutor în cazul muşcăturii de şarpe.

„În primul nu faceţi mişcări şi nu vă agitaţi! În caz contrar, ritmul bătăilor inimii creşte, circulaţia sângelui e accelerată şi veninul pătrunde mai repede în torentul circulator; mai bine staţi liniştit într-un loc umbrit. Anunţaţi evenimentul la Serviciul Unic de Urgenţă 112 şi aşteptaţi salvatorii, izolaţi termic victima dacă prezintă frisoane, aşezaţi victima astfel încât să menţineţi muşcătura sub nivelul inimii, curăţaţi cu alcool veninul de pe lângă muşcătură, folosiţi , dacă aveţi, o seringă de aspirat venin, puneţi un pansament compresiv (nu garou) deasupra muşcăturii către inimă şi administraţii victimei o aspirină. Hidrataţi-vă doar cu apă şi nu administraţi alcool, cafea, energizante”, mai spune mesajul de averizare al Salvamont România.

CITESTE SI  Oamenii de ştiinţă au descoperit ce calități în aspectul unui bărbat excită femeile – Concluzia lor te va surprinde!

Printre lucrurile interzise se numără şi sugerea veninului cu gura, arderea zonei muşcate, aplicarea de gheaţă sau consumul de alimente şi alcool. În situaţia în care victima trebuie transportată, aceasta nu trebuie supusă niciunui efort. Un tânăr în vârstă de 17 ani a fost preluat săptămâna trecută de un elicopter SMURD, pentru a fi transportat la un spital din Bucureşti după ce a fost muşcat de o viperă, în zona Valea cu peşti de pe Transfăgărăşan. La momentul preluării de către echipajul medical, tânărul era în stare stabilă, însă medicii din Argeş au solicitat intervenţia elicopterului întrucât în cazul muşcăturii de viperă starea de sănătate a victimei se poate agrava foarte repede.

sursa