Afla Detoate

15 trucuri psihologice care îți vor ușura viața de zi cu zi. Merită să le încerci.

Micile trucuri pot facilita orice: de la gătit până la zborurile în spațiu. Relațiile dintre oameni – de asemenea. Vrei să-ți înveți copilul să comunice cu ceilalți sau să faci o persoană tăcută să vorbească? Nu doar tu. Iată câteva trucuri care te pot ajuta zilnic și care pot fi folosite de oricine.

1. Nu întreb: „Are cineva întrebări?”, ci „Ce întrebări aveți?”. În primul caz, de obicei, toată lumea tace, în al doilea – întreabă.

2. Fii prietenos chiar și cu persoanele neplăcute. Există un farmec special în modul în care cineva furios se potolește, fără să primească furie ca răspuns.

3. Pentru a evita dramele la locul de muncă și pentru a îmbunătăți relațiile cu colegii, vorbește bine despre ei în conversațiile cu alte persoane.

4. Lucrez la birou. Atunci când oamenii se opresc lângă masa mea și nu pleacă, mă ridic, iau o sticlă cu apă și merg să o umplu, în timp ce conversația continuă. După care, nu mă întorc la masa mea, ci la masa interlocutorului, iar el automat se așează la locul lui. Apoi opresc conversația și revin la muncă.

CITESTE SI  Dimenziunea degetului mic iti va spune ce caracter ai si cum stai cu sanatatea

5. Dacă îți pui căști, dar nu pornești muzica, oamenilor le va fi mai ușor să vorbească în apropierea ta. Și uneori aceste conversații pot fi destul de interesante.

6. Dacă trebuie să memorezi ceva, gândește-te la asta, făcând ceva foarte neobișnuit. Astfel, gândul va fi conectat cu acest „ceva” și va apărea în mintea ta dacă vei repeta acțiunea sau vei vedea un lucru asociat cu acesta.

7. Atunci când lucrez cu un client capricios, fac o greșeală în mod deliberat. În acest caz, el observă greșeala, îmi cere să o corectez și este foarte mulțumit de sine.

8. Mai întâi cere ceea ce nu vei primi cu siguranță, apoi ceea ce dorești să primești.

9. Nu-ți cere scuze, dar mulțumește. În loc de: „Îmi pare rău că am întârziat”, spune: „Mulțumesc pentru răbdare.” Astfel pui accentul pe calitățile bune ale interlocutorului.

10. Fii direct și apelează la anumite persoane atunci când ai nevoie de ceva. În loc să întrebi: „Are cineva un stilou?” – întreabă: „Cine are un stilou?” În loc să rogi pe cineva să cheme ambulanța, spune: „Domnul în geacă albastră, cum vă numiți? ? Ok Tom, cheamă ambulanța și spune-mi când va veni.”

CITESTE SI  21 de obiceiuri care te vor ajuta sa traiesti 100 de ani!

11. De obicei, primesc mai multe informații dacă ascult cealaltă persoană în tăcere. Lasă persoana să vorbească. Dacă se întrerupe – așteaptă. Instinctiv va dori să umple tăcerea și va vorbi din nou, dezvoltând subiectul.

12. Atunci când copilul meu de 4 ani mă întreabă ”De ce?” apelez la fraza: ”Nu sunt sigură, dar tu ce crezi?”. Copilul își răspunde singur la întrebare, apoi se întoarce liniștit la jocul său.

13. În loc de: „Știu”, merită să spui: „Ai dreptate”. Acest lucru nu va umili persoana care tocmai a învățat ceva nou și nu te va pune într-o lumină proastă.

14. Dacă interlocutorul încearcă să se îndreptățească, cea mai bună cale este de a-l privi cu interes și a rămâne tăcut, transformând discursul său într-un monolog. Astfel își va pierde încrederea în propriile cuvinte.

15. Când trebuie să le spun copiilor ceva important, șoptesc. Țipetele nu acționează asupra lor în niciun fel, dar șoapta le atrage atenția.